Inedit - Un duel "la varf" intre cercetasi

Acum aproape un an am dat peste articolul de mai jos. Prima reactie a fost sa ma bucur ca Ioan Dem. Dimancescu (bunicul meu) a castigat duelul. Al doilea impuls a fost sa aflu cine ar fi putut fi adversarul si ce a stat la baza disputei.

Citind relativ recent cateva numere din anul 1930 ale revistei Cercetasul, am dat peste acelasi nume -  Tebeica - ca autor al unor articole. Numele nu este unul foarte comun si imediat m-am gandit ca el ar putea fi adversarul.

Cercul s-a inchis complet citind cu atentie o scrisoare trimisa de catre generalul I. Manolescu (ajutorul Comandantului Marii Legiuni) bunicului meu pe 3 iulie 1930, cu o luna inainte de prima Jamboree nationala de la Piatra-Neamt (5-25 August), in contextul in care acesta se autosuspendase de la conducerea cohortei sale.

Reiese, fara nici un dubiu, ca duelul l-a opus lui Ioan Dimancescu (ofiter de cariera, Comandantul Cohortei I Galben - “Mircea cel Batran” Bucuresti) pe Valeriu Tebeica (Comandantul Cohortei IV Verde - Bucuresti si Secretar al Marii Legiuni).

Motivul disputei ramane necunoscut, dar foarte probabil legat de orgolii profesionale si onoare .

Alin Dimancescu


Time, April 25, 1932
Rumanians & Popcorn
[...] Unfortunately those few Rumanians who choose the duel as a means to ''satisfy their honor" do not shoot with popcorn. Two years ago a Capt. Dimancescu*, now an officer in the King's Guards Regiment fought a duel with a civilian from eight in the morning till six in the afternoon. There were 15 florette encounters and five sabers, before the poor civilian was put out of fight with the muscles of both hands cut to the bone.
It is unlawful to fight a duel in Rumania, though the unwritten code of the Army requires that officers should defend their honor with sword or gun. After they do it, to satisfy the law, they go to jail.

Dacus Viator

Pittsburgh, Pa. 
*Ioan Dimancescu of the 2nd Royal Guard Regiment, Bucarest, against a bank clerk Tebeica.

[traducere]
Romanii & popcorn-ul
[...] Din nefericire, acei cativa romani care aleg duelul ca un mod de a-si “restabili onoarea” nu trag cu popcorn.
Acum doi ani, un capitan Dimancescu*, acum ofiter in Regimentul de Garda Regal, s-a duelat cu un civil de la 8 dimineata pana la 6 dupa-amiaza. S-au folosit 15 florete si 5 sabii, inainte ca sarmanul civil sa fie scos din lupta cu muschii de la ambele maini taiati pana la os.
Duelul este ilegal in Romania, desi codul nescris al armatei le cere ofiterilor sa isi apere onoarea cu sabia sau pistolul. Dupa ce au terminat duelul, pentru a intra in legalitate, cei doi au mers direct la inchisoare.

Dacus Viator,
Pittsburg, Pa.

* Ioan Dimancescu din Regimentul Regal 2, Bucuresti, impotriva unui functionar de banca - Tebeica.



Iubite Capitan Dimancescu,

Credeam ca pot veni cateva zile pe la Teckirghiol, caci imi rezervasem placerea sa te vad, dar imprejurarile m’au impiedicat.

Asa sa’ti explici ca iti trimit cu intarziere aceste randuri de felicitari pentru succesele ce ai avut in Iugoslavia cu echipa militara de sportivi.

Dumneata iubesti atat de adanc si practici atat de mult sportul si dexteritatile de ori ce fel - calitati necesare cetateanului modern – incat nu se putea sa nu obtii succes in Iugoslavia, cum de altfel ai obtinut si in alatea alte imprejurari.

Odata cu aceste sincere felicitari, intelegi de ce, din cauza incidentului dintre dumneata si Tebeica, am zilnic mahnirea ca de atunci nu te mai vad – cum eram obisnuit – in toate manifestarile frumoase ale cercetasiei, pentru care ai lucrat atat de mult si de al carui sprijin are ea atata nevoie astazi.

Plec maine pentru deschiderea Jamboreei de la Piatra Neamt si iti marturisesc ca sunt mahnit ca nu esti acolo, prea obisnuit cu simpatica ta figura si cu inaltele tale sentimente.

Rezemat pe toate aceste stari de simtire si odata cu aceste marturisiri scrise, iti fac si rugamintea sa nu parasesti cercetasia. Vreau sa-ti vezi cercetasii. Vino sa’ti vezi Cohorta. Eu sunt in tabara intre 5-10 August, apoi revin intre 20-25 August. Cauta-ma in tabara sau la Bucuresti, ca sa chibzuim cum si in ce fel sa ajuti cercetasia si de aci inainte, daca nu mai poti comanda Cohorta.

Tineri ca dumneata nu pot si nu trebue sa lipseasca de la cercetasie; iar batrani ca mine au datoria sa staruiasca, sa-i roage si sa-i convinga ca numai trecand - cu orice pret - peste amorul propriu, se pot simti emotiile supra etice ale luptei pentru binele obstesc, si astfel se poate afirma scopul suprem al cercetasiei.

Te imbratisez cu drag si zicandu-ti “sanatate” sper sa te vad si sa-ti strang mana ca un frate mai mare.

General I. Manolescu
1930 – VIII - 3

lista postari (153)

esentiale (9)

- Cronologia miscarii cercetasesti din Romania
- Istoricul Cercetasiei (I)
- Istoricul Cercetasiei (II) - Introducerea cercetasiei in Romania
- Despre organizarea cercetasilor
- Despre activitatile cercetasilor
- Primele cercetase
- Cercetasele Romaniei
- Despre infiintarea centrelor traditionale cercetasesti (anii '90)
- Liceul Lazar - Leaganul Cercetasiei Romanesti

jamboree (9)
- Jamboree internationale. Prima Jamboree (Londra, 1920). Participarea Romaniei
- A 3-a Jamboree Internationala (Birkenhead, 1929). Participarea Romaniei
- Prima Jamboree nationala (Piatra Neamt, 1930)
- Meniu de cercetasi la jamboree (1930)
- A doua Jamboree nationala (Sibiu, 1932)
- A treia Jamboree nationala (Mamaia, 1934)
- A patra Jamboree nationala (Brasov, 1936)
- Jamboreea cercetaselor (Breaza, 1935)
- Istoria Cercetasiei @ RoJAM (Saliste-Sibiu, 2011)

primul razboi mondial (11)
- Inceputurile cercetasiei in lume si legatura cu armata
- Cercetasii Romaniei in Rasboiul cel Mare
- Marturia unui cercetas erou
- Inlocuind pe cei plecati, ajutand pe cei ramasi
- Cercetasii Romani in ziarul "Viitorul" (1914)
- Europeana 1914-1918
- Prima reconstituire istorica a Bataliei de la Podul Jiului
- Smardioasa, septembrie 1916
- Plecam in pribegie
- Razboi si pace - Craciunul cercetasilor
- Cercetasii in timp de rasboiu

activitati (11)
- Tabara cercetaseasca (I) - Despre tabara
- Tabara cercetaseasca (II) - Pregatirea unei tabere
- Tabara cercetaseasca (III) - Instalarea si randuiala taberei
- Bivuacul Marei Legiuni (1916)
- Conferinte - Nicolae Iorga si Cercetasia
- Despre cercetasie in raport cu educatia fizica
- Tabara de cercetasi - Sinaia, 1929
- Activitati cercetasesti de primavara
- Cercetasii la parada militara de 10 Mai
- O excursie la Comana
- O harta a Bucurestiului, excursii cercetasesti si un jurnal (1916)

principii (3)
- Ce vrem
- Scara pana la izbanda
- Cercetasia - o militarizare timpurie?

instructie, concursuri (11)
- Din intrebuintarile bastonului de cercetas
- Aprecierea distantelor
- Concursurile de ski ale cercetasilor, 1923
- Concursurile cercetasilor la Predeal, 1934
- Escaladari
- Exercitii de cercetare (recunoastere)
- Instructie cercetaseasca interbelica
- Sistemul de progres al cercetasilor interbelici
- Jocul lui Kim
- Semnalizarea "Panaitescu"
- Puii de soimi

recompense si pedepse (4)
- Recompense si pedepse
- Virtutea Cercetaseasca (Anii 1915-1918)
- Virtutea cercetaseasca de bronz (perioada interbelica)
- Pedepse. Serviciul de control si supraveghere

inedit (16)
- Micii dorobanti
- Din meniul primilor cercetasi
- Un duel "la varf" intre cercetasi
- Marsul Cercetasilor
- Un loc uitat – tabara jamboreei din 1932, Dumbrava Sibiului
- La multi ani, Majestate!
- La sediul Marii Legiuni a Cercetasilor Romaniei
- Reclame cercetasesti
- Micul cercetas
- Informatii ignorate doar din ...ignoranta?
- Cercetasul si bicicleta - ieri (1913-1937)
- Craciun fericit!
- La Pasti
- Primul Craciun al cercetasilor nostri
- Povete pentru excursionisti la munte
- felicitare cercetaseasca de Craciun

in memoriam (15)
- Pe urmele unui jurnal - Pietrosita
- Cercetasii la Zilele Muzeului Militar
- Istorica: Cercetasia - Straja Tarii - Pionierii
- Sondaj: vizionare la ANF
- In memoriam - Nicolae Decusara
- Cercetasii nostri si Baden-Powell
- Cuvant catre cercetase - Indemn de primavara
- O duminica cu cercetasi la Colegiul National Gh. Lazar
- Ziua Mondiala a Cercetasiei - in contextul Centenarului Cercetasiei in Romania (1913-2013)
- Ziua "Cercetasilor Romaniei"
- Bunic si nepot, un dialog peste timp
- Cercetasii si troita
- 120 de ani de la nasterea Ecaterinei Teodoroiu
- Ramas bun, Majestate!

colectii (7)
- Colectii cercetasesti - Muzeul Militar National
- Colectii cercetasesti - Dimancescu
- Cercetasia in filatelie
- Silver Wolf (Lupul de Argint)
- Anghelescu. Corneliu Anghelescu.
- Colectia Alexandru Daia
- Portret de cercetas

Biblioteca Cercetasului (12)
- Cercetasii (prima brosura ) (1914)
- Cercetasii (Scouting for Boys) (1915)
- O scoala de imputernicire. Cercetasii. Organizarea si starea actuala a cercetasiei (1916)
- Razboiul Micului Tristan (1937)
- Harta Judetului Ilfov (1916)
- "Universul copiilor" si "Cei trei cercetasi" (anii '20-'30)
- Manualul de Jocuri - recomandat cercetasilor
- Cercetasul - piesa de teatru
- Sub poala de codru verde
- Cuvinte Cercetasesti
- Cercetasia in URSS (pionierii)
- Saculetul de povete al cercetasului (1919)

Personalitati cercetasie (19)
- Standing in the hall of fame
- Gheorghe Munteanu Murgoci
- Gabriel Giurgea
- Dimitrie Dimancescu
- Vladimir Ghidionescu
- Ioan Dimancescu
- Grigore Berindei
- Gheorghe D. Mugur
- Ion Manolescu
- Ulisse Samboteanu
- Victor Panaitescu
- Constantin Nedelcu
- Vasile Suteu
- Ecaterina Teodoroiu
- Alexandru Daia
- Aurel S. Goia
- Nissa Camarasescu
------------------------
- Nicolae Iorga
- Constantin Costa-Foru
- Simion Mehedinti
- Nestor Urechia
- Ion I. Onu

Asociatii cercetasesti de ieri (4)
- Asociatia "Cercetasii Romaniei" (1914-1936)
- Asociatia "Cercetasii din Rasboiul 1916-1919" (1928-1948)
- Asociatia "Cercetasele Romaniei" (1930-1936)
- "Cercetasia Romaniei" (1936-1937)

Asociatii cercetasesti de azi (8)
- Asociatia Traditionala Cercetasii Romaniei (1990-1998)
- Organizatia Nationala Cercetasii Romaniei (1990->)
- Romániai Magyar Cserkészszövetség (1990->)
- Asociatia Ghidelor si Ghizilor din Romania (1991->)
- Asociaţia Scout Catolica Romana (1991->)
- Cercetasii Crestini Romani din FSE (1991->)
- Asociatia Cercetasii Muntilor (1996->)
- Cercetasii Romani Uniti (2007->)
- Asociatia Cercetasilor Traditionali din Romania (2014->)
- Asociatia "Fratii Dimancescu"

Cercetasia astazi (15)
- Despre traditie, astazi
- Un nou inceput
- 1913-2013, o alta perspectiva
- Drumul Cercetasilor Romaniei
- 12K, o propunere pentru crestere
- Istoria nu inseamna si azi?
- Cercetasia de calitate isi valorifica traditiile
- Cercetasii Romaniei dupa 1990 – Episodul 1: Traditie vs. Impostura
- Cercetasii Romaniei dupa 1990 – Episodul 2: Fantoma partidului unic
- Cercetasii Romaniei dupa 1990 - Episodul 3: Mineriada cercetasiei
- Cercetasii Romaniei dupa 1990 - Episodul 4: Maurul si-a indeplinit misiunea
- Cercetasii Romaniei dupa 1990 - Episodul 5: Amurgul traditiilor
- Demersuri legate de H83/1995 CSAT (beneficiar ONCR)
- Ion Iliescu - presedintele cercetasilor